Festivalul Ceaunelor debutează mâine în Parcul Naţional

0
2280

Parcul Naţional din Capitală devine gazda unui nou eveniment culinar tomnatic, Festivalul Ceaunelor. Acestea se va desfăşura între 18 şi 21 octombrie 2018, adică de joi până duminică. Mâncarea la ceaun este vedeta evenimentului şi noi avem detalii despre bunătăţi mai jos.

Peste 50 de ceaune sunt pregătite să se încingă şi să întâmpine degustătorii cu gulaş de vită, tochituri, tocane şi alte bunătăţi. În meniu se află tochitura moldovenească, dar facem un periplu prin Ardeal şi Banat cu gulaş de vită, bobguiaş cu fasole la ceaun, tocăniţă de hribi cu smântână. Avem şi o incursiune în Delta şi pe la bucătăria lipovenească cu borşul de peşte.

Nu lipsesc dulciurile precum magiunul special pregătit de gospodine, plăcintele, ciocolata de casă sau cozonacii. Şi pentru că toamna se numără borcanele cu zacuscă, aţi putea încerca zacusca proaspătă direct din ceaun, cu aromă de ghebe şi hribi. Se va găti în faţa participanţilor şi sunteţi invitaţi să ghiciţi chiar ingredientele secrete.

Au fost promise şi grătare, cu ceafă de porc, cârnaţi, viţei şi berbecuţi, pastramă, toate stropite cu bere, must şi vin. Berbecul e pregătit la proţap şi avem şi pastramă la ceaun, cu mujdei şi mămăligă. Şi că tot am amintit de mămăligă, nu uităm nici de sarmale şi de plăcinte maramureşene. Există şi o secţiune specială de meşteşugărit şi tradiţii locale.

Cei mici au la rândul lor o secţiune special amenajată şi va exista şi un program muzical.

Sursa foto