Festivalul Vinului din Mediaş implică 3 zile de degustări de bunătăţi şi vinuri de soi

0
1518

După atâtea festivaluri ale berii, ne oprim şi asupra vinului, mulţumită Festivalului Vinului din Mediaş. Acesta debutează pe 21 septembrie şi ţine timp de 3 zile. E pe bază de vinuri de soi, vinuri locale, dar şi bunătăţi culinare.

Festivalul Vinului are loc în Piaţa Regele Ferdinand I din Mediaş, acolo unde vor avea loc evenimente culturale, gastronomice şi oenologice. Totul este sub umbrela Asociaţiei Culturale Pusteblume, Asociaţia Locului Natal şi Asociaţia Ardealul Mediaş. Toate în parteneriat cu Primăria Mediaş. Se vor putea degusta vinuri din zona Târnavei, dar şi din alte regiuni ale ţării şi se vor putea cumpăra o sumedenie de bunătăţi, sărate sau dulci.

Pentru a degusta e nevoie de un „Talon de degustare”, care permite realizarea a 10 serviri de vin de la cramele ce participa la eveniment. Fundalul muzical este asigurat de trupa Taxi, Desperado, grupul de jazz Zmei3 şi veţi putea auzi o combinaţie de jazz, ska, reggae, alternative pop şi multe altele. Duminică, pe 23 septembrie se va putea auzi un duet de pian şi vioară, dar şi folk şi pop rock.

Veţi putea degusta bucate tradiţionale din Mărginimea Sibiului, mâncare la ceaun, plăcinte, socată, tocăniţă de viţel şi iahnie cu cârnaţi.