Italian Sparkling Espresso Zero Zahăr vine de la 5 to go în meniul to go

0
470

5 to go ne anunţă că a adus unul dintre produsele sale văratice în meniul său to go. E vorba despre Italian Sparkling Espresso, care este acum disponibil în varianta Zero Zahăr. Ce are special aflaţi mai jos.

Are o identitate vizuală diferită faţă de sortimentul clasic, iar produsul este adresat celor care vor să scadă consumul de zahăr, să ţină o dietă pentru un beach body ideal. Şi asta fără a renunţa la doză de energie zilnică asigurată de 5 to go. E o băutură uşor acidulată, cu gust îndrăzneţ şi inedit.

Italian Sparkling Espresso ZERO ZAHĂR conţine infuzie de cafea 100% arabica. Are un număr foarte redus de calorii, mai precis 0.03 kcal/100 ml. Este ideal deci pentru persoanele care îşi monitorizează în mod strict regimul alimentar. E bun înainte de un antrenament intens sau de o provocare importantă, dar şi într-o zi obişnuită, când nu ai nimic special plănuit.

Produsul se poate achiziţiona din locaţiile 5 to go, dar şi din supermarketuri, magazine e-commerce şi benzinării. Vă reamintesc că 5 to go a lansat recent în colaborare cu Corso o îngheţată cu aromă de latte şi caramel. În următoarea perioadă sunt planificate alte lansări adaptate profilului consumatorului modern, dar şi deciziilor de achiziţie, reflectând noile tendinţe de stil de viaţă şi alimentaţie.