Legendarul restaurant danez Noma se va închide în 2024; În ce se transformă el?

0
611

Încă sub imperiul filmului „The Menu”, azi aflăm că un reper în domeniul HoReCa se va închide din 2024. E vorba despre restaurantul Noma, unul de 3 stele aflat în Danemarca. Gurile spun că millenialii nu mai au bani din cauza crizei, iar Gen Z nu respecta restaurantele „de fiţe”. Aflaţi mai jos în ce se transformă Noma.

Noma este un restaurant de 3 stele Michelin, aflat sub tutela lui chef Rene Redzepi. A fost cofondat de către Claus Meyer în Copenhaga, iar numele său este o alăturare a două cuvinte şi o abreviere a lor „nordisk” (nordic) şi „mad” (mâncare). A fost deschis în 2003 şi se axează pe reinterpretarea preparatelor nordice şi pe ingrediente culese din natură. Revista Restaurant a desemnat Noma drept cel mai bun restaurant din lume în 2010, 2011, 2012 şi 2014.

Ei bine se pare că povestea sa ajunge la final în 2024. După ani întregi de servit creier de ren, polen de albine, îngheţată fermentată de orez cu caramel de stridii, e momentul ca acest capitol să se închidă. Din 2024 Noma devine „un uriaş laborator culinar”, cunoscut drept Noma 3.0. Va fi o bucătărie de test dedicată inovaţiei culinare şi dezvoltării de noi arome.

Acolo se va crea inovaţie în domeniul alimentar şi se va schimba fundaţia industriei restauratorilor. În sezonul pop-up vor fi acceptaţi şi oaspeţi, dar foarte rar. Noma 3.0 se afla în faza de proiect de 2 ani deja, iar asta s-a întâmplat pe fondul unei pandemii care a lovit serios industria. Dacă vreţi să vizitaţi Noma eu zic să vă grăbiţi, deşi mă gândesc că lista de aşteptare este enormă deja.

Sursa foto