Lidl relansează campania „Căutătorii de Cămări”, cu premii de 10.000 de euro

0
1628

Lidl relansează campania „Căutătorii de Cămări”, care aduce premii de 10.000 de euro. Acest tur culinar are rolul de a descoperi oamenii talentaţi, care realizează preparate autentice, ca în vremurile de odinioară.

Ştiţi probabil că Lidl are săptămâni tematice, axate pe bucătăria italiană, franceză, asiatică, mexicană sau altele. Ei bine există şi Săptămâna Românească, în care vor fi promovate bucatele autentice, inclusiv cele mai ascunse din România. „Căutătorii de Cămări” vor porni prin ţară, pentru a îi găsi pe cei care păstrează neîntinate tradiţiile culinare din alte vremuri.

Chef Florin Dumitrescu şi Andrei Aradits au pornit până acum în căutarea reţetelor autentice, iar acum aceiaşi protagonişti sunt în căutarea viitorului preparat autentic hit. Fie că e vorba de cocorada ardelenească, de chisăliţă sau tuslamaua dobrogeană, clasicele bucătăriei româneşti vor fi scoase la lumină.

Reţetele se pot înscrie pe surprize.lidl.ro/camaranoastra, între 5 martie şi 30 iunie. Preparatele vor fi selectate în urma unei jurizări şi apoi gătite împreună cu echipa „Căutătorilor de Cămări 2018”. Apoi începe etapa cutreierării ţării pentru a găsi ACEL unic preparat ultra gustos. Câştigătorul va fi premiat cu 10.000 de euro. Săptămâna Românească de la Lidl ne va pune la dispoziţie în magazinele lanţului mezeluri tradiţionale româneşti, brânzeturi, murături, dulceţuri, ba chiar şi vinuri.

Această perioadă specială are loc între 5 şi 11 martie. Cine vrea să intre în campania „Căutătorii de Cămări 2018” găseşte aici regulile.