McDonald’s lansează „triplu sandvişul” în oferta de toamnă: Triplu McPuișor, Triplu Cheeseburger și Dublu Filet-O-Fish

0
8450

McDonald’s le face o bucurie celor care vor sandvişuri mai generoase şi mai cărnoase, lansând în oferta sa sandvişuri cu 3 chiftele de carne. E vorba despre Triplu McPuişor, Triplu Cheeseburger, în vreme ce Fillet-O-Fish primeşte o variantă Dublu Fillet-O-Fish.

Odată cu sosirea toamnei McDonald’s aduce această surpriză în meniul său, pentru toţi cei care apreciază burgerii cu carne de pui, vită sau peşte. Cantitatea suplimentară de ingrediente este marele plus de aici, dar şi formatul generos al burgerilor. Ei sunt preparaţi cu de două sau trei ori mai multe bucăţi de carne. Nu m-aş fi supărat dacă apărea şi un dublu hamburger sau dublu Big Mac, sincer să fiu.

Triplu McPuişor include 3 bucăţi de carne de pui, felii acrişoare de castravete murat, brânză Cheddar şi sosul McChicken. Triplu Cheeseburger include 3 bucăţi de carne de vită, castraveţi muraţi, brânză cheddar, ketchup şi muştar. Dublu Fillet-o-Fish integrează două bucăţi de carne de peşte, brânză cheddar şi sos Tartar, considerat mai light şi răcoritor.

Veţi găsi aceste preparate în cele 93 de restuarante McDonald’s din toată ţara, inclusiv la McDrive şi prin McDelivery. Oferta este valabilă între 16 septembrie şi 10 noiembrie 2022. Văd că în aplicaţia Tazz sandvişul cu peşte costă 14 lei, Triplu McPuişor este 14 lei şi noul cheeseburger are acelaşi preţ. Detalii aici.