Mexican Fest 2022 are loc la Berăria H între 16 şi 18 septembrie

0
691

Personal credeam că Cinco de Mayo este Ziua Naţională a Mexicului, dar m-am înşelat. Se pare că este vineri, 16 septembrie, iar Berăria H organizează un eveniment pentru a sărbători această ocazie. Se numeşte Mexican Fest, ţine între 16 şi 18 septembrie şi intrarea este liberă.

Are loc şi pe terasă şi la interiorul fostului Pavilion H, devenit între timp una dintre cele mai mari berării din Europa de Est. Vineri va cânta cea mai mare trupă de mariachi din România, Los Platanos. Vor fi muzică, dansuri şi preparate mexicane şi mă gândesc aici la tacos, nachos, quesadilla sau paella mexicană. Nu vor lipsi nici celebrele băuturi Tequila sau Margarita. Costumele naţionale vor anima atmosfera, între sombrero şi rochii colorate cu multe paiete.

Show-ul începe de la ora 17:00. Din ce îmi amintesc eu, atunci când am fost la Berăria H acum vreo 6 ani, mi se spusese că meniul a fost conceput de către Chef Cătălin Scărlătescu. A trecut ceva vreme de când nu am mai fost la Berăria H, dar mi-a rămas gândul la curry wurst-ul de acolo plus plăcintele. Ştiu că a fost şi un moment comic când a avut concert Billy Corgan de la Smashing Pumpkins acolo şi a plecat de la jumătatea concertului, zicând că nu vrea să vadă lumea mâncând ştrudel când el cântă balade.

E drept că locul are o acustică fabuloasă şi poate deveni copleşitor când e zarvă de la mulţi oameni. Detalii despre eveniment avem aici.