Piaţa 9 este un restaurant irlandez posh din Oradea, care include şi o măcelărie

0
8957

Una dintre cele mai posh locaţii din Oradea este restaurantul Piaţa 9, care are un design conceput de designeri din Cluj. Echipa îi include pe managerul de brand Beniamin Pop şi designerul Cosmin Tudor, care au conceput un look atractiv pentru un restaurant cu specific irlandez la Oradea.

Creatorii restaurantului au trăit în Irlanda mai bine de un deceniu şi au dorit să aducă acel concept de restaurant-piaţă-măcelarie şi la noi. Ideea este de a oferi alimente cât mai proaspete. Include o măcelărie urbană, unde se află produse din carne proaspătă, de la producători locali. Este de tip „ready to cook” şi „ready to eat”.

Sunt şi legume bio aduse de la ferma Heritage din judeţul Bihor, dar şi tot soiul de produse artizanale româneşti. Produsele din carne pot fi trecute pe grătarul din locaţie, un grill special pe cărbune. Meniul restaurantului include vrăbioară de vită maturată, vită maturată 30 de zile, cu sosuri la alegere, dar şi burgeri care costă doar 19 lei.

Există şi un atelier de produse artizanale, cu accent pe vase şi olărit din ce am văzut. În meniu se află şi deserturi evident, precum un cheesecake, dar şi supe şi preparate mai light. Decorul este unul deschis, simplu, cu aspectul unei sufragerii cu vase şi cărţi pe poliţe. Carmangeria este la vedere şi transparentă pentru a îţi alege carnea.

Sursa foto