Pizza Hut România deschide un nou restaurant la Craiova

0
4008

Pizza Hut România a anunţat în această săptămână deschiderea unui nou restaurant la Craiova. Acesta duce reţeaua de pizzerii la 23 de restaurante pe teritoriul ţării noastre. Noua unitate soseşte după o investiţie de aproximativ 420.000 de euro.

Lanţul de pizerii prezent în ţara noastră de 20 de ani a deschis o unitate de 322 de metri pătraţi în Craiova. Oferă în jur de 90 de locuri, are un bar şi o bucătărie spaţioasă şi echipamente de nouă generaţie. Designul este unul aliniat la direcţia brandului, stilul cel nou apărut în ultimul an odată cu meniul cel nou. E o combinaţie de retro şi chic, cumva între un american diner şi un restaurant tipic britanic.

Mult lemn, imitaţie de cărămidă la tapiţerie, canapele şi mult spaţiu deschis pentru comunicare, fără separe-uri cu pereţi. Noul meniu este cel gândit de chef Nico Lontras şi va fi disponibil inclusiv în Craiova. Pe lângă pizza include şi burgeri, coaste şi tacos, dar şi oferte speciale. E vorba despre ofertele de pizza 1+1 şi meniurile speciale de prânz şi cină.

Odată cu deschiderea unităţii Pizza Hut din Craiova au fost create 30 de locuri de muncă. Craiova este al şaselea oraş al ţării ca număr de locuitori, peste 300.000 şi trebuia deservit de încă o unitate Pizza Hut. Cei care vor să încerce specialităţile de pizza cu ingrediente gourmet sau burgerii pot vizita restaurantul din Craiova, Calea Bucureşti nr 80, în incinta centrului comercial Electroputere Parc. Localul este deschis de luni până duminică între orele 10:00 şi 22:00.