Omenirea a evoluat mult când vine vorba de cursa cuceririi spaţiului, dar sunt câteva limite totuşi. Spre exemplu de abia acum, în anul de graţie 2020 a fost pregătit prin coacere un preparat alimentar în spaţiu. E vorba despre un fursec cu ciocolată, pregătit pe Staţia Spaţială Internaţională. Avem detalii mai jos.
Biscuiţii rotunzi au fost pregătiţi într-un cuptor special la bordul Staţiei Spaţiale, iar de misiune s-au ocupat comandantul Luca Parmitano şi astronautul Christina Koch. A fost nevoie de câteva zile de teste până la a ajunge la condiţiile ideale. Fiecare fursec a fost gătit pe rând, pentru a realiza asta la temperatura optimă. În general un fursec DoubleTree cu ciocolată este copt la cuptorul clasic timp de 16-18 minute la o temperatură de 148 de grade Celsius pe Pământ, dar în spaţiu se schimbă lucrurile.
Pe Staţie fiecare fursec a avut cerinţe speciale. Primele 4 fursecuri au fost coapte de la 148 de grade, iar al cincilea la 163 de grade, pentru a descoperi care e varianta ideală. Primul desert a avut nevoie de 25 de minute pentru coacere, dar coca tot nu era gata, încă era puţin nefăcută. Al doilea cookie a început să emită miros de fursec cald după 75 de minute de coacere. De abia fursecul 4 a trecut de „controlul calităţii”, după 120 de minute de coacere şi 25 de minute de răcire.
Ultimul a avut nevoie de 130 de minute de coacere şi 10 minute de răcire şi a fost cel mai de succes din cele 5. Iniţial se credea că în lipsa gravitaţiei fursecurile vor fi mai sferice, dar se pare că arată la fel ca pe Tera. Nu vă imaginaţi că astronauţii le vor mânca pe toate, pentru că 3 din ele cel puţin vor reveni pe Pământ cu o navetă SpaceX pentru teste.
Fursecurile pregătite aici sunt DoubleTree by Hilton, iar cuptorul este un prototip realizat de NanoRacks alături de Zero G Kitchen. Cuptorul nu are o direcţie „sus” pentru ca aerul cald să urce şi necesită elemente de încălzire în tot interiorul său, pentru a distribui aerul cald uniform. Pe Pământ vor urma teste ale experţilor alimentari pentru a stabili cum vom găti pe viitor în spaţiu, în misiunile spre Lună şi Marte.