Vestea zilei de azi din domeniul gastronomiei are de-a face cu livrările de mâncare. Se pare că grupul german Delivery Hero SE a anunţat achiziţia integrală a celor de la hipMenu. Ce presupune această mutare aflaţi mai jos.
În primul rând trebuie spus că Delivery Hero SE este prezent la noi în ţară prin intermediul platformei Foodpanda. Delivery Hero este una dintre cele mai mari platforme de comenzi şi livrări de mâncare la nivel global. În ţara noastră oferă livrări de mâncare de la peste 500 de restaurante în peste 10 oraşe. Îşi extinde acoperirea şi poziţia pe piaţă prin integrarea celor de la hipMenu. Prin reunirea celor două platforme, românii vor putea avea acces la o varietate mai mare de restaurante în peste 10 oraşe din ţară.
Cu această ocazie Delivery Hero devine lider de piaţă în zona de comenzi de mâncare la domiciliu în Bucureşti, Cluj, Iaşi, Timişoara, Oradea şi Braşov. hipMenu.ro debuta în 2013 la Cluj-Napoca, iar în acest moment pune la bătaie livrări de mâncare de la peste 300 de restaurante din Cluj, Bucureşti, Oradea sau Timişoara. Aceste consolidări şi achiziţii ale pieţei food delivery vin pe fondul ascensiunii Uber Eats la noi, dar şi al concurenţei cu platforme ca Glovo, Oliviera, Caserola şi altele de gen.
Delivery Hero are sediul în Berlin şi a ajuns la peste 14.000 de angajaţi. Are servicii în 60 de metropole pe glob.