Răcitorul Juno e cea mai trăznită găselniţă pentru bucătării de la CES 2020

0
1108

CES 2020 include nu doar laptopuri şi televizoare, ci şi electrocasnice interesante. Printre acestea se numără Matrix Juno, un aparat care răceşte foarte rapid băuturile. Imaginaţi-vă că aveţi musafiri şi trebuie să răciţi berea sau vinul imediat că începe meciul. Aflaţi cum mai jos.

Acum va dura doar câteva minute să realizăm procesul de răcire în loc de zeci de minute sau ore. Aparatul se numeşte Juno şi este o creaţie a companiei americane Matrix. A fost prezentat la CES 2020 în Las Vegas şi arată ca un espressor în mare. Poate răci bere, cafea, vin, orice sticlă de băutură practic. Ceaiul cald devine ice tea imediat, cafeaua aburindă devine cold brew şi tot aşa. Răcirea se face printr-un motoraş termoelectric unic.

Acesta transfera căldura de la recipientul cu băutură folosind un sistem complex de circulaţie a lichidului (baie de lichid). Matrix se laudă că procesul e la fel de intuitiv ca utilizarea unui prăjitor de pâine. Trebuie doar să pui o băutură în cutia sa de metal sau în sticla sa în aparat sau chiar să torni conţinutul în recipientul aparatului şi să apeşi un buton. După doar câteva minute totul este „bocnă”. Berea e gata în 2 minute, iar vinul are nevoie de 5 minute.

Veţi duce vinul la 10 grade Celsius în sub 5 minute. Puteţi pune şi o sticlă de şampanie în aparat. Juno costă 299 dolari, iar produsul este în faza de crowdfunding prin IndieGogo, cu preţul mai accesibil de 199 de dolari. Nu vă speriaţi de Matrix pentru că nu sunt novici în domeniu şi nu dispar cu banii. Au deja două ceasuri inteligente, PowerWatch şi PowerWatch 2, care au fost bine primite şi livrate după crowdfunding către toţi clienţii.

Uriaşul avantaj al acestui produs e că nu foloseşte freon sau metode tradiţionale şi poluante de răcire.