S-a deschis Târgul de Crăciun de la Oradea; Iată programul şi activităţile sale

0
296

Au început să se deschidă pe rând toate târgurile de Crăciun din ţară şi odată cu cel de la Bucureşti a debutat şi cel din Oradea. Şi-a deschis porţile chiar azi şi va ţine până pe 26 decembrie. Totuşi barurile rămân deschise până după Revelion şi avem mai multe detalii mai jos.

Târgul are loc în Piaţa Unirii şi include un patinoar şi o roată panoramică. Luminiţele au fost aprinse azi de la ora 18:00, în prezenţa a mii de oameni. Ce e special la ediţia din acest an? Echipa Radio ZU va fi prezentă între 15 şi 21 decembrie la Târg cu evenimentul “Oraşul faptelor bune”. Orădenii pot înscrie poveştile celor nevoiaşi pe platforma dedicată. Juriul le va selecta pe cele mai emoţionante.

Târgul din 2019 are un buget de 900.000 de lei şi include 42 de căsuţe cu produse tradiţionale. Comercianţii au fost aleşi în funcţie de calitatea mărfii expuse, iar cereri au venit din toate judeţele din vestul ţării. Pe lângă roată şi patinoar există şi un „lutelier” şi degustări de preparate exotice, dar şi neaoşe. Veţi avea parte de pomana porcului şi bunătăţi, precum caltaboş, sângerete, cârnaţi, mezeluri, brânzeturi, mititei şi fripturi.

A fost promisă şi o senzaţie locală, “aripioare de porc”, care deocamdată sunt la nivel de teaser. 5 baruri au fost pregătite pentru cei însetaţi, cu băuturi precum punch, palincă, vin fiert, bere şi altele. Vor fi şi ceai, cafea, suc de mere şi multe altele. Cei mici îl vor putea vedea pe Moş Crăciun în Piaţa Unirii la căsuţa sa de lângă brad între orele 18:00 şi 20:00. Ansamblul Bihorul va cânta colinde, iar în prima seară a cântat trupa Jazzapella.

Programul continuă, cu un concert Paula Seling pe 6 decembrie, concert Proconsul pe 7 decembrie şi un mega concert Ştefan Hruşcă pe 14 decembrie. Vor fi şi numeroase concerte de colinde.

Sursa foto