După atâtea evenimente de street food, ne întoarcem privirea spre fine dining şi gastronomia de talie mondială, printr-un eveniment organizat la Bucureşti. E vorba despre festivalul Sărbătoarea Gustului, ajuns la a noua ediţie şi care include şi Salonul de Gastronomie. Are loc între 16 şi 17 mai la World Trade Center, Sala Plaza.
Vor avea loc acolo demonstraţii culinare şi master class-uri cu bucătari celebri precum Alain Alexanian, Christophe Geoffroy și Colin Westal „Le Cordon Bleu”. Iată cum sună CV-urile acestor invitaţi:
- Alain Alexanian, Chef cu 1 stea Michelin și Executiv Chef Bocuse d`Or din Village VIP
- Christophe Geoffroy, Chef şi Co-președinte al Leş Chefs Cuisiniers du Monde
- Colin Westal, Chef la cea mai prestigioasă academie culinară din lume „Le Cordon Bleu”
Joi, pe 16 mai are loc lansarea cărţii „Arta de a mânca bine, bio”, de Alain Alexanian, iar în aceeaşi zi chef-ul va ţine master class-uri alături de ceilalţi doi invitaţi. Spre seară se lasă cu degustări de vinuri, brânzeturi, sucuri naturale, îngheţată şi alte delicatese. Vineri, pe 17 mai va avea loc o a doua sesiune de master class-uri cu cei 3 bucătari, plus Cupa de Sandwich.
Acest eveniment se află la a cincea ediţie şi reuneşte cei mai buni elevi bucătari ai liceelor cu profil alimentar de stat. Ei vor pregăti sandwich-uri gourmet, îndrumaţi de chef Alain Alexanian. Şi în această zi are loc o degustare de vinuri, brânzeturi, sucuri naturale şi îngheţată, dar şi alte delicatese. Printre reţetele anunţate pentru prezentare la master class-uri sunt următoarele:
- Steak de Conopidă cu Ras El Hanaut, Couscous de Conopidă și Piure de Conopidă
- Gaspacho de Sfeclă roșie, Pasăre cu cremă de ciuperci și Gratin Dauphinois
- Tarta cu praline
- Gulie, Pere, Oțet de soc și Lămâiţa
Mai multe detalii aveţi aici.