Street Food Festival 2018 Spring Edition vine la Timişoara în mai

2
2022

După ce am aflat când se opreşte Street Food Festival la Oradea, vine rândul Timişoarei acum. Fantezia culinară şi preparatele inedite se reunesc în oraşul de pe Bega între 10 şi 13 mai, în Parcul Rozelor.

Cunoscută drept „nebunia culinară”, această serie de evenimente va include o mulţime de food trackuri, evenimente muzicale şi gurmanzi puşi pe degustat. În acest an faţă de ediţia de anul trecut se va extinde arealul şi pe strada Academician Alexandru Borza. Burgerii sunt pe listă evident, dar şi pizza italiană pe vatră, cu blat subţire, mâncare chinezească, coaste, clătite şi zeci de alte bunătăţi.

Pe fundal se va auzi jazz, blues şi muzică de pe tot globul. Street Food Festival a debutat în 2016 la Cluj-Napoca, devenind apoi trendy în toată ţara. Ultima întrunire a gurmanzilor din Timişoara a fost în septembrie 2017, tot în Parcul Rozelor. Acolo a avut loc ediţia de toamnă a festivvalului, cu 50 de tarabe pregătite. În 2017 9 oraşe au avut evenimente Street Food Festival.

Chef Foa a fost invitat de onoare anul trecut la Timişoara. Cu puţin noroc îl vedem şi în acest an.