O nouă ediţie a lui Street Food Festival a început în această săptămână, de această dată ajungând la Galaţi. Are loc între 13 şi 16 septembrie în Grădina Publică a oraşului şi ca de obicei aduce preparate pe bază de burgeri şi costiţe, pizza cu creveţi, dulciuri şi vinuri selecte. Evident apar şi artiştii indie sau pop.
Totul a început pe 13 septembrie la ora 21:00 şi ţine până duminică la ora 22:00. Organizatorii estimează că 70.000 de gălăţeni vor fi prezenţi la show. E prima oară când un eveniment de mâncare stradală ajunge la Galaţi. 50 de food truckuri ajung în acest oraş, cu mâncare de pe tot mapamondul, de la cea asiatică la taco, gofre belgiene, paste, fripturi şi îngheţată.
Există şi 6 baruri, cu cocktailuri, limonadă, suc şi altele de gen. În colţul fructelor cei care vor să mănânce sănătos vor primi un fruct gratuit. Pe lângă muzica pe care o vor cânta The Mono Jacks, Cuibul sau Grimus va exista şi un cinematograf în aer liber, iar pasionaţii de artrele culinare se vor putea înscrie la workshopul lui Chef Foa. Evenimentul Street Food Festival a ajuns deja în oraşe ca Oradea, Sibiu, Iaşi, Arad, Cluj, Braşov, Baia Mare, Timişoara, Craiova sau Bacău.
Printre filmele proiectate la festival se numără „Haute Cuisine”, „No Reservations”, „Chef” şi „Big Night”. Truckurile participante includ Cot Cot, La Strada Gyros, 11 Burger, Elemozsia, The Codfather, Famous Waffles şi Kooltos, care a reinventat kurtos colacs şi l-a umplut cu îngheţată, creme, gem, ciocolată. Mr. Cannoli aduce faimoasele cannoli, iar Nori Yakitori tempura şi creveţi.