Ne-am obişnuit ca evenimentele Street Food Festival să aibă loc primăvara sau vara, dar iată că unele au loc şi toamna. Şi când zicem toamna, ne referim la cea bacoviană de acum, nu cea cu 30 de grade de luna trecută. Street Food Festival revine la locul de baştină, de unde a pornit, de la Cluj. Următoarea ediţie are loc între 10 şi 13 octombrie 2019 şi avem toate detaliile mai jos.
În 2016 pornea toată nebunia cu Street Food şi asta fix la Cluj-Napoca. După 3 ani evenimentul revine acasă, pe Aleea Stadionului, unde se vor aduna peste 80 de food truck-uri cu mâncare de pe tot globul. Caravana Street Food a ajuns până acum în 11 oraşe din toată ţara, iar acum noul eveniment este un Street Food Octombrie. Va avea un decor pe măsură, plin de dovleci, frunze uscate, butoaie cu vin, dar şi activităţi tematice.
Va exista o zonă specială numită Tarabe de Toamnă, unde producătorii locali vor aduce produse bio, de la must la ciocolată artizanală, pastramă, caşcavecă şi alte bunătăţi. Este şi o zonă separată pentru dulciuri, „CEVA DULCE”, dar şi una pentru cei mici, zona „Copilării”. Acolo vor fi spectacole, teatru de păpuşi, ateliere de creaţie şi mini golf, dar şi magie.
Şi latura muzicală are un rol important, iar pe parcursul celor 4 zile vor concerta Viţa de Vie, Luiza Zan, Feli, Otherside, Ana & The Changes şi Mirrar. Chef Foa va fi la posturi, cu demonstraţii culinare şi sesiuni de Q&A, aflându-se chiar în public.
Iată cum arată lista cu food truck-uri participante:
- Pokka
- Nea Costache by Kaufland
- Stradale
- Mr Cannoli
- Elemozsia
- Shanghai
- Bătrânu Sas R1
- 11 Burger
- Famous Waffles
- La Nu Ştiu Cine
- Gyroseria
- Indivan
- Meat busters
- Tom Cooks
- Arrosticini
- Chicken Cone
- Moldovan
- Camionetta
- Nache’s Food Truck
- Crăpelniţa
- Romanian Burgers
- Bills Meals
- Betty Ice
- Zobuian
- The Codfather
- Rewine
- Spice Rider by Fuchs
- Wrap ‘n Roll
- D’autore
- Forgo
- Marty
- Bătrânu Sas R2
- Cimbru
- Churros by Pokka
- Arome
- Thaice Cream
- Cot Cot
- Texas Brothers
- Prosecco Van
- Peter Burger
- Umami
- Marrakech
- Red Barn
- Taco Mania
- Drunken Squid
- Smokin Pig
- Za German
- Plescaviţa Van
- Hot Dog Factory
- Mnom Mnom Bubble Waffle
- Furgoneta
- Narcoffee
- Olivo
- Marty Cheesecake
- Meron
- The Wild Chef
- Magical Pancake
- Steam Me Home by Red Angus
- Victor Fresh to Go
- Fromagerie
- Vagabundos
- Outlaw Cuisine by Paunchy Brothers
- Sappori di Mare
- Sushi Point
- Pop Corn
- Yep Fun
- Crush
- Wing Eat
- Flame Burgers
- Burger Van
- Kohones
- Daf Daf
- Hot Dog Secuiesc
- Fotobooth/Coffee
- Republica Plescaviţa
- Papa Bun
- Wok On By
- Delice Waffle
- Switchmorn Coffee
- Treponti Pizza
Mai multe detalii găsiţi pe site-ul evenimentului, dar şi pe pagina sa de Facebook.