Târgul Bucureştilor 2018 a debutat astăzi în Parcul Izvor din Bucureşti şi ţine până pe 14 octombrie. Este a treia ediţie a acestui eveniment cultural, gastronomic şi muzical, care va include şi expoziţii şi degustări de preparate tradiţionale.
Ideea este ca producătorii locali să îşi prezinte recolta anuală în această perioadă a anului. Este un fel de „Sărbătoarea recoltei” dacă vreţi. Creart împreună cu Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale şi Primaria Bucureşti organizează aceste manifestări. Pe 10 octombrie este de altfel Ziua naţională a produselor agroalimentare româneşti. Târgul este deschis zilnic între orele 10:00 şi 21:00, iar acolo vizitatorii vor putea cumpăra fructe şi legume tomnatice, pâine şi brânzeturi din producţie proprie a celor participanţi.
Sunt pregătite şi specialităţi din carne, peşte, pâine de casă, plăcinte, cozonaci şi turtă dulce. Nu lipseşte zacusca, palinca, vinul, ciocolata de casă, produsele apicole şi cele de medicină naturistă. Se vor putea cumpăra şi costume tradiţionale româneşti, icoane, vase din sticlă, porţelan sau ceramică, plus obiecte de uz casnic. Meniul oficial al evenimentului include sarmale, pastramă, fasole cu ciolan, plăcinte poale-n brâu şi gogoşi.
Vinul fiert şi mustul vor fi de asemenmea acolo, ca şi porumbul fiert. Intrarea este gratuită, iar pe lista artiştilor care vor participa se numără Florin Vasilică şi Grupul Teleormanul, asamblul „Arcanul” din Suceava, Ansamblul „Stelele Bihorului” din Oradea şi orchestra naţională „Valahia” a Primăriei Capitalei. Totul se încheie duminică cu un mega concert Damian Drăghici.