În acest weekend cei care vizitează Sibiul vor avea ocazia să participe la Vinfest 2018, un festival dedicat vinului, ce include concerte de jazz şi degustări de preparate culinare. Se desfăşoară pe 6 şi 7 octombrie, de la ora 11:00 la ora 21:00. Avem detalii mai jos.
11 crame şi-au anunţat prezenţa la Sibiu, cu cele mai bune vinuri ale momentului. Totul se desfăşoară pe Strada Cetăţii, iar printre artiştii care vor cânta se numără Jazu, Kosmic Blues, Soul Serenade şi Breeze. Chef Marius Rafa va găti pentru cei prezenţi, iar aceasta este a treia ediţie de Vinfest. Pentru că tema e totuşi una legată de vin, veţi putea degusta vinuri de la Domeniile Boieru, Gabai, Histria, Cotnari, Casa Bunescu – Kelaru, Domeniile Gorgandin şi Charteau Vartely – Produse Moldoveneşti.
Vinurile premium se găsesc la vânzare în căsuţele special amenajate. Cât despre mâncare, Chef Marius Rafa de la Pardon Cafe & Bistro Sibiu are în meniu somn la plită, scoici, ceafă de taur şi sturion la plită. Cârnaţi locali, sosuri pe bază de vin şi multe alte bunătăţi vă aşteaptă la sesiunea de live cooking. Evenimentul oenologic vine după Noaptea Alba a Galeriilor, care a avut loc aseară la Sibiu.
Între timp la Mediaş are loc Festivalul Recoltei, iar duminică, pe 7 octombrie puteţi asista la Sibiu Dance Competition. Evenimentul Sibiu VINFEST face parte din programul Sibiu 2019 – Regiune Gastronomică Europeană.