Bolt Food pregăteşte intrarea în România, luând locul lăsat liber de Uber Eats

1
3791

Ziua de ieri ne-a adus vestea că Uber Eats pleacă din România, iar azi deja se iveşte un jucător în locul său. E vorba despre Bolt Food, care există deja de ceva vreme pe alte pieţe europene, iar acum urmează să intre în România. Detalii aflăm de la Economica.net.

Bolt este o companie estoniană, cunoscută până acum 1-2 ani ca Taxify şi care a devenit populară în România prin 2017. A dat lovitura în vara acelui an prin faptul că oferea reduceri foarte mari la curse, sărbătorind injecţia de capital din China, de la Didi Chuxing. Din 2019 a intrat şi pe piaţa de livrări de mâncare, prin Bolt Food. Ei bine, de pe 4 iunie 2020 dispare Uber Eats de la noi şi apare un nou loc liber în piaţă.

Se pare că Bolt Food a început deja să ia legătura cu restaurante din Bucureşti, negociind cu ele şi urmează să îşi lanseze serviciul în curând. Încă de când a început pandemia se făceau negocieri şi se luau în calcul metode pentru a le oferi şoferilor noi surse de venit. Bolt activează în regim de ride sharing în Bucureşti, Cluj-Napoca şi Timişoara. Deocamdată Bolt caută un Country Manager pentru businessul Food în România.

O parte din curieri vor fi recrutaţi din rândul şoferilor care colaborează deja cu platforma. Bolt are operaţiuni în peste 35 de ţări din Europa, Africa şi alte regiuni şi a debutat în 2013. Pentru a ataca piaţa de la noi eficient Bolt Food va intra local cu „cele mai mici comisioane”, de 22%, dar ele pot fi negociate. Acum bătălia se dă între Foodpanda şi Glovo pentru supremaţie în zona livrărilor de mâncare.