Roxana Blenche a creat „Blenchef Burger”; Îl poţi comanda azi de la Hard Rock Cafe

0
2785

Roxana Blenche, unul dintre finaliştii sezonului 8 al emisiunii „Chefi la Cuţite” a creat un nou burger special pentru Hard Rock Cafe. Acesta este disponibil doar azi la Hard Rock Cafe Bucureşti, sub numele de „Blenchef Burger”. El se remarcă faţă de alţi burgeri din oferta restaurantului prin faptul că include trufe în compoziţie.

Burgerul Blenchef costă 45 lei şi se poate comanda prin Tazz by eMAG doar azi. Este realizat din carne de vită Angus şi este un steak burger cu sos de trufe cu ciuperci Shitake, ceapă caramelizată, ciuperci sote şi brânză Taleggio. Aceasta brânză pare să fie pe val, pentru că am văzut-o deja în 2-3 episoade din noul sezon „Chefi la Cuţite”. Brânza este numită după regiunea Val Taleggio şi este o brânză cu o crustă subţire şi o aromă puternică, dar totuşi brânză faţă de brânzeturile cu mucegai. Are o aromă neobişnuit de fructată.

Acest tip de brânză există încă de pe vremea Imperiului Roman, iar producţia sa are loc tradiţional în fiecare toamnă şi iarna. Este lăsată la maturat 6-10 săptămâni şi e spălată o dată pe săptămână cu un burete cu apă marină. Burgerul cel nou este servit cu salata coleslaw şi cartofi prăjiţi. Roxana Blenche a gătit în finala sezonului trecut quenelle de homar aromatizat cu spumă de lime, gel de lime, coriandru şi unt caramelizat ca starter. La desert a avut un Nougat Mousse cu Brittle de caramel, mix de fructe şi spumă de grenadine.

Câştigătorul sezonului a fost totuşi Ionuţ Belei, apreciat de juriu şi plecând acasă cu premiul de 30.000 de euro.

Burgerul se comandă de AICI.