Adio merdenele, mezeluri, popcorn de microunde din 2021; UE vrea să taie acizii trans nesaturaţi din alimente

0
480

UE vrea să schimbe modul nesănătos în care mănâncă europenii şi face asta printr-o serie de măsuri ce vor afecta preparate pe care unii le consumă zilnic. Ideea este de a limita şi reduce cât mai mult cantitatea de acizi graşi trans nesaturaţi din alimente.

Acestea sunt grăsimi nocive care pot genera boli cardiovasculare, obezitate, diabet sau cancer. Din 2021 nu veţi mai găsi în magazine popcorn pentru microunde, chipsuri, mâncare semi preparată sau mezeluri care depăşesc cantitatea de grăsimi trans impusă de UE. Comisia Europeană a adoptat recent un regulament care limitează cantitatea maximă de acizi trans la 2 grame pentru suta de grame de produs.

Se aplică la nivelul întregii Uniuni Europene, pentru toate statele. Acizii trans sunt substanţe obţinute prin prelucrare industrială şi nu din surse naturale. Există deja legi pentru reglementarea acizilor trans saturaţi în ţările nordice, Germania, Austria, iar în Olanda şi Marea Britanie s-a negociat cu procesatorii această valoare.

Danemarca a fost prima ţară care a interzis grăsimile nocive încă din 2003, reducând semnificativ numărul de morţi din cauza bolilor cardiovasculare. Studiile daneze au arătat că margarina era principala sursă de grăsimi trans, urmată de chipsuri, produse de patiserie, iar de departe cel mai nociv era popcornul de microunde, care avea 40% din conţinutul de grăsime reprezentat de acizi trans.

Procesatorii de alimente folosesc aceşti acizi trans pentru a face alimentele să reziste mai mult. În Europa au loc 50.000 de decese anual provocate de bolile asociate unui alimentaţii ce include aceşti acizi. În România se estimează că anual 3000 de oameni mor din această cauză.

Sursa foto