E bine să ne amintim de cei mai nevoiaşi şi nefericiţi dintre noi nu doar în perioadele de sărbătoare, ci oricând pe parcursul anului. Cum România este o ţară a extremelor, cu surplusuri mari de alimente aruncate la gunoi şi multe persoane care nu au minimul necesar pentru mesele zilnice, cele două probleme se pot rezolva una pe cealaltă. Aplicaţia clujeană Share Food şi-a propus să rezolve problema, oferind posibilitatea de a dona mâncarea rămasă, în loc de a o arunca.
Aplicaţia Share Food a apărut din dorinţa de a combate risipa de alimente. Iniţiativa de a dona mâncare e prezentă la Cluj-Napoca de ceva vreme şi s-a extins şi spre alte oraşe din ţară. Un studiu al Uniunii Europene arată că majoritatea deşeurilor almentare provin din gospodarii, 53% mai bine zis, plus 19% provenite din procesarea alimentelor şi 12% din serviciile alimentare. Ceva îmi spune că România stă mai rău la aceste cifre.
În spatele Share Food stă Asociaţia o Masă Caldă, care a dezvoltat aplicaţia pentru a pune în legătură donatorii cu nevoiaşii. Programul O Masă Caldă debuta cu 5 ani în urmă şi are ca scop combaterea risipei de hrană. Asociaţia găteşte pentru cei nevoiaşi, folosind ingrediente şi alimente furnizate de restaurante, magazine, firme de catering şi producători. Pot contribui şi oamenii de rând evident.
Beneficiarii acestor preparate pot fi ONG-urile sau instituţiile care ajută oamenii defavorizaţi. Fie că e vorba despre copii, tineri sau persoane cu situaţie materială dificilă, şomeri, persoane fără adăpost, toţi aceştia pot primi o masă caldă. Cât despre aplicaţie, aceasta este disponibilă pe Android, iar solicitările de creare de cont sunt aprobate de către administratorul aplicaţiei, care verifica corectitudinea datelor înscrise (în funcţie de codul de identificare fiscală).
Aplicaţia e disponibilă la nivel naţional şi sunt cereri de validare a donatorilor şi beneficiarilor în Cluj-Napoca, Bistriţa şi Târgu Mureş până acum. Asociaţia O Masă Caldă activează inclusiv în Bucureşti şi Constanţa, asigurând în jur de 900 de porţii de mâncare pe săptămână. Puteţi ajuta şi descarca aplicaţia de aici.