Atenţie pescari! Începe Festivalul Peştelui la Câmpia Turzii

0
1388

Cine e pescar amator, profesionist sau doar pasionat de preparate din peşte trebuie să afle că ne pregătim de un eveniment special pentru acest segment de public. Se numeşte „Festivalul Peştelui” şi va debuta pe 19 mai la Câmpia Turzii.

Evenimentul se desfăşoară pe 19 şi 20 mai la Complexul de Agrement „La Trei Lacuri”. Va avea loc atât un concurs de pescuit, cât şi o competiţie şi festival gastronomic. Competiţia de pescuit are două categorii: profesional şi open, iar concursul culinar are evident temă pescărească. Categoria A implică 5 feluri de bază diferite din peşte. Categoria B este „meniu finger food pentru 6 persoane”, iar Categoria C este „meniu tradiţional pentru 10 persoane”.

Vom avea şi un live cooking show şi demonstraţii de gastronomie tradiţională – Cherhanaua Românească. Au loc şi ateliere şi traininguri pentru pasionaţii de bucătărie, dar şi concerte şi surprize pentru public. Evenimentul este organizat de Primăria Câmpia Turzii, în parteneriat cu Asociaţia Culturală Euro Est Alternativ şi Asociaţia Euro Torques România.

Peste 20 de reţete tradiţionale bazate pe peşte vor fi transformate în preparate pe 19 şi 20 mai. Va exista şi un spectacol cu muzică live, care sperăm că nu va speria peştele.