Auchan va vinde snacks-uri şi dulciuri în oficiile Poşta Română

0
1116

În ultima săptămână am aflat că Poşta Română ar fi gata de modernizare şi în acest scop va începe să vândă produse alimentare. A încheiat un parteneriat cu Auchan, iar în oficiile poştale se vor vinde dulciuri, băuturi şi snacks-uri. Proiectul va debuta cu o etapă pilot desfăşurată în 4 oficii poştale din Piteşti.

Personal cred că această măsură e menită să ofere o ocupaţie celor care vor sta la coadă la Poştă şi vor avea timp de omorât aşa. Mai un snacks, mai o apă cu vitamine… cât să nu scadă glicemia prea mult. Gama de produse pusă la dispoziţie de Auchan include 150 de produse şi va fi expusă pe o suprafaţă de vânzare de 10-12 metri pătraţi în incinta oficiilor poştale. Aici clienţii vor găsi produse de băcănie, dulciuri, snacks-uri, băuturi, dar şi articole nealimentare.

Mă gândesc la brichete, pixuri, umbrele, şerveţele şi altel de genul. În funcţie de succesul programului pilot, Auchan îşi va extinde prezenţa în oficiile Poşta Romană pe viitor. Auchan are deja o prezenţă puternică în benzariile Petrom, cu acele mini magazine MyAuchan şi acum încearcă marea cu degetul şi în altă parte. În ultimul an Auchan România a mai bifat şi o înţelegere cu Foodpanda pentru a îşi livra produsele şi a intrat puternic şi pe piaţa restaurantelor, dintre care cel mai vizibil este cel de la Obor din Bucureşti (La Masa Obor).

Tot în ultimul an a apărut spectrul preluării Carrefour de către Auchan, dar discuţiile au eşuat de două ori până acum. Vorbim despre companii gigant de miliarde de euro.