Bibo Burgers îşi anunţă prezenţa la Târgul de Crăciun de la Bucureşti

0
3559

Târgurile de Crăciun sunt de obicei despre tradiţii şi preparate asociate sărbătorilor de iarnă, pe bază de carne de porc. În 2018 trendul Street Food cucereşte totuşi şi acest fenomen şi vom vedea şi food trucks sau tonete cu mâncare stradală la Târgul de Crăciun din Bucureşti. Primii care şi-au confirmat prezenţa sunt cei de la Bibo Burgers.

Bibo Burgers vor avea o căsuţă dedicată cu burgeri ceva mai fancy decât media. E vorba despre burgeri cu trufe şi brânză de capră şi jalapeno. Bibo se laudă cu reţete speciale şi secrete, care sunt diferite de cele ale rivalilor. Promit şi că folosesc numai carne fresh, necongelată şi doar ingrediente naturale. Vor fi şi promoţii pe durata târgului, anunţate pe Instagram.

Din ce văd pe contul Bibo veţi putea degusta un burger cu ton şi chiflă neagră (probabil pe bază de sepie). Există şi mini burgeri, dar şi burgeri vegetarieni, însoţiţi de cartofi cu sare sau usturoi. Sunt şi cartofi prăjiţi cu cajun, pătrunjel şi parmezan, iar cine ia meniu poate alege sucuri, apă şi cidru. Prima locaţie Bibo a fost inaugurată în pădurea Edenland Parc Baloteşti, cu program de la ora 12:00 la ora 20:00.

Târgul de Crăciun din Bucureşti începe pe 30 noiembrie în Piaţa Constituţiei şi zeci de căsuţe vor fi acolo, cu sarmale, vin fiert, şorici şi alte bunătăţi. Bradul de Crăciun a fost deja montat.

Sursa foto