După ce am aflat cum au pregătit şi savurat curcan de Thanksgiving astronauţii din spaţiu, acum îi vedem şi jucându-se cu pizza. Astronauţii aflaţi la bordul Staţiei Spaţiale Internaţionale au primit recent blaturi şi ingrediente de pizza şi ce a ieşit vedeţi în clipul de mai sus.

Astronauţii au avut la dispoziţie blaturi Boboli, sos, salam pepperoni şi câteva toppinguri. De remarcat că în ciuda faptului că astronauţii pot alege între 200 de mâncăruri pentru meniurile lor, pizza nu era pe listă până acum. Există totuşi bunătăţi precum fajitas de pui, somon, spaghete sau budincă.

De Thanksgiving cei din spaţiu au primit curcan afumat, piure, dressinguri şi tartă de mere şi fructe de pădure. Cât despre pizza, ideea a pornit evident de la un italian, astronautul Paolo Nespoli, care le-ar fi spus celor de la NASA că îi e dor de pizza. Italianul se afla în orbita de peste 100 de zile şi îi era dor de casă. În ultima încărcătură trimisă în spaţiu via rachete se aflau blaturi, o sticlă de sos pentru pizza, brânză gouda afumată şi măsline.

Ar fi mers şi nişte ardei şi ciuperci, dar probabil data viitoare. A fost nevoie ca după „asamblarea” ingredientelor peste blat să fie înfăşurate pizzele în folie de aluminiu pentru a le încălzi apoi. Remarcăm şi grosimea blaturilor şi diametrul mic al pizzelor, cam ca şi cele Panipat de pe vremuri dacă le mai ţineţi minte. Când a fost gata mâncarea, au fost folosite foarfece pentru a tăia pizza în zero gravitaţie.

Sursa foto