Comună Cumpăna, din județul Constanța organizează în acest an un eveniment axat pe conviețuirea etniilor din județ. Comunitățile conlocuitoare din județele Constanța și Tulcea își vor etala arta culinară pe 1 iulie.
Vor avea loc concursuri de artă culinară, dar și spectacole artistice. Luptele tătărești vor face deliciul publicului. Evenimentul va fi deschis de primărița comunei Cumpăna, Mariana Gaju, de la ora 10:00. Se începe cu concursul de artă culinară a etniilor conlocuitoare din Tulcea sau Constanța.
E vorba despre bulgari, turci, tătari, armeni, albanezi, greci, germani, lipoveni, români și alți conlocuitori. Întrecerile se vor face la capitolul „bucate”, dar și la „dulciuri”. Cântecele și dansurile vor fi prezentate de ansambluri folclorice dobrogene.
Pe 1 iulie are loc și festivalul borșului de pește de la Sulina, deci numai bunătăți pentru zona de sud est a țării. Așteptați-va și la multe preparate turcești precum cataif, șuberec, dar și la Scordolea, un produs din știucă specific lipovenesc.
Acesta se face din știucă bine curațată și fiartă, scursă pe o farfurie. Se face prin acoperirea peștelui cu piure, ornat cu gogoșari și castraveți murați.