Expo Moldavia Wine 2019 reuneşte cele mai apreciate crame la Bacău într-un festival oenologic

0
1514

Unul dintre cele mai noi evenimente oenologice din Moldova este Expo Moldavia Wine 2019, care se desfăşoară în Bacău. A început pe 14 iunie şi ţine până pe 16 iunie, desfăşurându-se la Complex Hotelier Decebal, pe Strada Ioniţă Sandu Sturza, nr 2.

Cele mai apreciate vinuri româneşti pot fi degustate pe parcursul acestui weekend. Evenimentul este doar la prima ediţie, dar este deja bine primit în industria vinului. Este organizat de compania SITAEL Team în restaurantul Decebal şi include 21 de expozanţi vinicoli/viticoli. Printre aceştia se numără crame, producători de vinuri şi distribuitori.

Pe lista numelor mari prezente se află Jidvei, Cotnari, Strunga, Vinuri de Macin, Gitana Winery, Crama Gramma, Crama Jelna, 1000 de Chipuri şi Casa de Vinuri Ştefăneşti. Printre partenerii evenimentului se numără Scaunul Cavaleresc Bacău al Ordinului European al Cavalerilor Vinului, condus de somelier Cristian Bunea.

Evenimentul a fost transmis live pe Facebook, iar alături de vinuri ţinute la rece s-au putut vedea şi picturi inspirate de licori bahice. Acestea fac parte din colecţia Fundaţiei Laurenţiu Dimisca. Alături de vinuri se găsesc bunătăţi tradiţionale, precum pită de casă, zacuscă, murături, slană, brânzeturi, mezeluri şi cârnaţi.

Brânzeturile din lapte de capră Saanen au făcut senzaţie, însoţind perfect vinurile roşii. Pe terasa hotelului îi aştepta pe vizitatori un purceluş la proţap.

Sursa foto