Freshful by eMAG introduce legume din grădină în oferta sa, unele cultivate aproape de Bucureşti

0
1182

Freshful by eMAG continuă să extindă gama de produse pe care le oferă şi de această dată introduce legume din grădină în ofertă. E vorba despre gama de legume „Din Grădină”, produse cu gust obţinute din seminţe/soiuri cu tradiţie în România.

Aceste legume sunt crescute fără pesticide şi erbicide. Soiurile de legume sunt atent alese, astfel încât să ne aducă înapoi gustul copilăriei. Le găsiţi deja în aplicaţia Freshful şi vor fi disponibile până târziu în luna noiembrie. Producătorii de legume din Dâmboviţa colaborează cu Freshful by eMAG pentru acest proiect, iar pe mesele clienţilor vor ajunge roşii de masă Zadurella, roşii Inimă de Bou, roşii de grădină Rose, vinete de salată, dovlecei Patichon şi ardei iuţi Sahem.

Veţi mai găsi şi celebrii ardei Kapia Ureche Elefant, care merg bine pe grătar sau în oţet. Legumele sunt crescute natural, în ritmul lor şi stropite în mod responsabil. Sunt recoltate pe perioada întregii veri până la sfârşit de toamnă, ambalate atent în ambalaje de carton reciclabile şi livrate către Depozitul Freshful. Deja Freshful are peste 50% din produse preluate de la furnizorii locali în acest moment.

Dacă intraţi pe freshful.ro sau în aplicaţie găsiţi produsele deja la categoria Legume proaspete şi pe pagina Noutăţi. Ele se livrează în ambalaje personalizate, în condiţii optime de temperatură, cu livrare expres sau în intervale programate de 2 ore. Ideea este de a ajunge mereu proaspete la clienţi. Freshful a debutat în 2021 şi oferă peste 20.000 de produse alimentare şi bunuri de larg consum.