GastroPan 2019: târg de dulciuri și specialități la Arad în acest weekend

0
1672

Finalul de lună martie înseamnă că suntem cu un pas mai aproape de Paște, de ouă de ciocolată, pască și alte bunătăți. La Arad spre exemplu are loc un târg de dulciuri și specialități în acest weekend: GastroPan 2019.

E vorba despre un târg anual de panificație și cofetărie. Iubitorii de dulciuri pot degusta prăjituri prezentate de maeștri cofetari. În 2019 se merge totuși pe dulciuri ceva mai sănătoase, fără zahăr și cu ingrediente naturale. La ediția din 2019 participă 134 de bucătari și cofetari, din 22 de țări.

Vor fi expuse și veritabile opere de artă din pastă de zahăr. Artiștii au o temă propusă și au fost nevoiți să îi dea formă în zahăr. Suportul de la care se pornește e din polistiren sau carton, dar detaliile se finisează manual din pastă de zahăr.

În acest an se va decerna și titlul de „tortul anului”, iar combinația cea mai răspândită este de ciocolată cu fructe exotice. Vor fi prezentate și deserturi vegane și raw vegane și chiar torturi pe bază de alge microscopice. Totul are loc între orele 10 și 18:00 la Expo Arad și a inclus o festivitate de decernare a premiului Pâinea Anului 2019 deja.

Sursa foto