Ginger Sushi Bar & Lounge se deschide la Hotelul Radisson Blu din Bucureşti

0
3473

Numărul de localuri cu specific asiatic din Bucureşti creşte, odată cu deschiderea lui Ginger Sushi Bar & Lounge, în cadrul hotelului Radisson Blu din Bucureşti. Inaugurarea a avut loc la începutul acestei luni, iar bucătăria se bazează pe deliciile asiatice, în special pe sushi.

Veţi găsi şi acolo şi fructe de mare, dar şi tartar asortat, salata SomTam, sashimi sau nigiri. Atât mâncăruri calde, cât şi reci stau la dispoziţia celor care intră în restaurant. Servirea se face la barul deschis, aflat în mijlocul restaurantului. Decorul este inedit, incluzând un tavan cu bare de lemn şi o podea din oţel. Pe lângă mâncărurile asiatice există şi faimosul sake, dar şi alte licori atractive, precum vinuri premiate, şampanie şi Prosecco.

Există şi un sistem special Enomatic pentru servirea de vinuri, astfel încât să fie păstrată calitatea înaltă şi să fie îmbunătăţită experienţa servirii la pahar. Ginger Sushi Bar & Lounge este deschis de luni până miercuri de la 18:00 la 01:00 şi de joi până sâmbătă de la 18:00 la 03:00, în vreme ce duminica este închis.

În spatele bucătăriei asiatice a noului local se află Chef Phursang Lama, născut în Nepal şi având o experienţă de 10 ani în domeniu. A lucrat în restaurante din Emiratele Arabe Unite şi Arabia Saudită, iar acum îşi împrumută talentele noului restaurant din cadrul Radisson Blu.

Surse foto: Facebook