Glovo Concepts a sosit în România: primul brand virtual este Bendito Burrito, cu produse specific mexicane

0
658

Glovo îşi continuă extinderea în ţara noastră, odată cu lansarea la noi a lui Glovo Concepts. Acesta este un portofoliu de branduri virtuale de mâncare, iar primul astfel de brand lansat la noi se numeşte Bendito Burrito. Oferă produse cu specific mexican şi în următoarele 5 luni compania urmează să aducă pe piaţa locală încă 6 branduri.

Glovo Concepts a fost creat şi lansat la jumătatea lui 2021 în Spania cu scopul de a ajuta partenerii să îşi dezvolte oferrta de business. A extins şi paleta de produse şi calitatea lor pentru consumatori. Glovo le oferă partenerilor o gamă largă de servicii: de la nume de brand, la meniu, ingrediente, noţiuni de marketing şi instruirea personalului din bucătărie.

Orice restaurant partener care respectă standardele Glovo şi are o capacitate suplimentară de a găti poate accesa programul Glovo Concepts. În acest moment peste 300 de restaurante din Spania şi Italia au accesat aceasta iniţiativă. Până la final de an, Glovo intenţionează să se extindă la nivel global şi să colaboreze cu peste 1000 de restaurante care să folosească activ brandurile virtuale. În ţara noastră, în Georgia, Polonia, Portugalia şi Croaţia vor mai ajunge aceste iniţiative.

Glovo a creat până acum 8 branduri virtuale de mâncare, cu accent pe bucătăria italiană sau mexicană: Bendito Burrito, The Urban Kebab, Meraki Pita, Taqueria Guadalupe şi Milanesa House. Aderarea unui restaurant la Glovo Concepts este gratuită şi nu presupune taxe de asistenţă.