IKEA pregăteşte o variantă vegetariană a celebrelor sale chifteluţe suedeze

1
2401

Cine nu a auzit de chifteluţele suedeze de la IKEA? Aş paria că mai multă lume merge la celebrul magazin pentru a degusta chiftele sau hot dog, decât pentru a cumpăra mobilă, mai ales că preţurile pentru preparate sunt rezonabile. IKEA răspunde trendului vegetarian/vegan, anunţând că pregăteşte o variantă vegetariană de chiftele.

Noile preparate vor avea un gust foarte similar cu carnea şi vor fi realizate din năut şi kale. Chiftelele vor încerca să imite atât look-ul, cât şi textura variantei din carne. Există deja un produs vegetarian la IKEA încă din 2015, un soi de „veggie balls”, din năut, morcovi, mazăre, ardei şi porumb dulce. IKEA a ales să creeze o alternativă la chiftelele standard din cauza cererii pentru alimente mai sustenabile.

Varianta cea nouă de chifteluţe debutează în 2020, la început de an, iar IKEA a început deja să includă proteine pe bază de plante în câteva din alimentele sale. Mişcarea nu e singulară, Burger King anunţând deja că va vinde Impossible Whooper la toate restaurantele sale, un sandviş bazat pe o chiftea din plante, care imită perfect carnea.

Şi KFC lucrează la preparate vegane, iar McDonald’s a lansat recent în Germania un burger mare şi vegan. Şi Starbucks are tot mai multe produse vegane în ofertă.