PRO TV ia foarte în serios brandul MasterChef, atât de în serios încât va lansa două alte emisiuni sub acest brand. Ele vor sosi pe noul post Acasă, care ia locul lui PRO 2 în grilă în această primăvară. Emisiunile sunt Mâncare pe Care, începând din 4 aprilie şi MasterChef: Restul e plăcere!
MasterChef: Restul e plăcere! e gândit pentru a ne învăţa cum să nu mai irosim mâncarea. Românii aruncă la gunoi anual 1.3 milioane de tone de alimente, iar toate aceste resturi se pot folosi şi transforma în feluri de mâncare surprinzătoare. Chef Radu Dumitrescu, Chef FOA şi Chef Joseph Hadad ne vor învăţa cum să nu irosim mâncarea, gătind într-un mod cât mai productiv.
Competiţia este una atipică, iar telespectatorii vor învăţa trucuri şi secrete din stilurile lor de gătit. În fiecare episod va apărea câte o vedetă, care va găti cu resturi găsite în frigider. Chefii vor pregăti şi ei câte o farfurie, iar la final de show vedeta alege câştigătorul serii şi îi oferă un avantaj pentru următorul episod.
Mâncare pe Care
Celelalt show MasterChef, Mâncare pe Care este unul deja apreciat la nivel internaţional şi distribuit în 46 de teritorii. Are 17.000 de episoade produse deja şi urmăreşte 5 persoane străine în lupta pentru titlul de „Cea mai bună gazdă a unei petreceri la cină”. Ştiu că aşa ceva se difuza pe Prima TV la un moment dat, cu Horia Vârlan ca gazdă. Ei bine acum cinci bucătari amatori care locuiesc în aceeaşi regiune vor găzdui acasă la ei, pe rând o cină cu 3 feluri de mâncare pentru ceilalţi concurenţi.
După cină, fiecare oaspete va evalua abilităţile culinare şi de găzduire în timpul călătoriei cu taxiul spre casă. Cel cu punctajul cel mai mare devine câştigător şi primeşte premiul. Actorul Andrei Aradits va adăuga umor şi comentarii spumoase în fiecare episod.
Mâncare pe Care e difuzat la ora 20:00 de luni până vineri, iar Restul e Plăcere sâmbătă la ora 20:00.