Kaufland a inaugurat un nou magazin în Satu Mare, ajunge la 117 unităţi în România

0
2116

Kaufland a inaugurat un nou hipermarket chiar astăzi în Satu Mare, ducând la 117 numărul său de locaţii din România. Acesta este al doilea magazin din Satu Mare şi debutează chiar în zi festivă, cu ocazia Micii Uniri a lui Cuza.

Odată cu deschiderea noului hipermarket sunt create 90 de locuri de muncă noi. Magazinul se află pe strada Corvinilor nr. 1-3 şi are program de luni până sâmbătă între orele 7.30 şi 22:00, iar duminica de la ora 8:00 la 20:00. Noua locaţie ocupă 2305 metri pătraţi şi are o suprafaţă totală de aproximativ 4500 de metri pătraţi. Este pusă la dispoziţie o parcare cu 200 de locuri şi rasteluri pentru biciclete, plus 7 spaţii special amenajate pentru persoanele cu dizabilităţi.

Pe lângă produsele standard, în incinta magazinul se găsesc spaţii comerciale de tip Fornetti Baker and Coffee, farmacia Help Net Farma, TabacXpress şi o casă de schimb valutar. Există şi un bancomat. Ca multe alte magazine Kaufland şi acesta include un punct Grill, cu două case de marcat şi preparate rotisate din pui, porc sau vită. Pentru a fluidiza experienţa de cumpărături şi navigarea în magazin, există un nou sistem de ghidaj prin pictograme, care semnalizează categoriile de produse şi servicii.

Magazinul este segmentat într-un mod nou, astfel încât oferă scurtături printre raioane.