KFC extinde sistemul touchless de comandă la 15 la restaurante din Capitală; Comenzi fără atingere, doar cu gesturi

0
1215

În toamna anului 2020 KFC lansa în România în premieră globală sistemul de comandă touchless folosind panouri amplasate la restaurantul Drive-Thru din zona Olteniţei/Sun Plaza. Acum lanţul de restaurante american a decis extinderea sistemului de comandă de acest tip la 15 restaurante din Capitală.

Asta se întâmplă la doar 5 luni după lansarea primului prototip de kiosk de comandă tocuhless în cadrul restaurantului mai sus amintit. Acest sistem reprezintă o adaptare la contextul actual social şi sanitar, care implică mai puţine atingeri ale obiectelor pentru a evita contaminarea. Acest context include şi o sporire a plăţilor contactless pentru a evita contactul cu suprafeţe la îndemâna a mii de persoane. Noile sisteme de comandă touchless pot fi găsite deja în locaţiile de tip Drive-Thru Olteniţei, Mihai Bravu, Iancului, Băneasa, Militari, Vulcan.

Le găsiţi şi la restaurandele stradale din Dorobanţi, Piaţa Unirii, Moşilor, dar şi la Gara de Nord. Locaţiile tip food court din mallurile AFI Cotroceni, Băneasa Feeria, Orhideea, Promenada şi Colentina le includ de asemenea. Această decizie vine şi după ce studiile au arătat că 9 din 10 comenzi sunt realizate în restaurante prin intermediul kioskurilor în această perioadă. Kioskurile touchless folosesc un sistem de camere şi senzori de profunzime pentru a urmări mişcarea mâinii deasupra ecranului şi a detecta poziţia exactă a acesteia, dar şi zona indicată.

Clienţii nu trebuie să îşi facă griji, deoarece sistemul nu le va reţine datele personale. În ultima săptămână KFC a deschis un restraurant nou în România, cel din Sepsi Value Center, în oraşul Sfântu Gheorghe, judeţul Covasna. La nivel global compania a făcut şi teste cu un soi de Easybox-uri şi food truck-uri autonome cu 5G.