McDonald’s a deschis un restaurant de tip drive-thru la Braşov

1
1881

McDonald’s România ne informează astăzi cu privire la deschiderea unui restaurant de tip drive-thru la Braşov. Acesta este restaurantul cu numărul 88 din România, deschis în urma unei investiţii de 1.7 milioane de euro. Este primul restaurant McDonald’s deschis în 2021 de către operatorul Premier Restaurants România şi al cincilea din oraşul Braşov.

Această deschidere a creat 75 de locuri noi de muncă, iar această locaţie are un design modern şi vine cu 6 kioskuri de comandă, care le permit clienţilor să îşi aleagă produsele preferate rapid şi uşor. Pot adăuga extra ingrediente, plăţi cu cardul bancar sau contactless şi scana oferte speciale disponibile în aplicaţia McDonald’s, totul simplu şi rapid. La fiecare dintre cele 6 kioskuri digitale clienţii pot scana codul QR disponibil în secţiunea MyM Rewards din aplicaţia de mobil pentru a aduna puncte de loialitate, în schimbul cărora pot obţine produse şi meniuri din partea casei.

Noul restaurant este primul din România dotat cu ecrane digitale pe linia de Drive. Pune la dispoziţie 93 de locuri la interior şi 54 de locuri pe terasă. Are şi McCafe, unde clienţii pot savura o gamă variată de cafele şi deserturi. Toate restaurantele McDonald’s din România respecta măsurile interne de siguranţă, iar angajaţii sunt echipaţi cu mănuşi şi măşti de protecţie, toate suprafeţele sunt dezinfectate de mai multe ori pe zi, iar clienţii au acces la rândul lor la soluţii dezinfectante.

Sunt încurajaţi să plătească cu cardul şi să respecte distanţarea fizică.

Noul restaurant se află în cartierul Coresi şi are programul adaptat la măsurile impuse de autorităţi. Restaurantul poate livra la domiciliu prin partenerii de livrare până la ora 23:00.