Peste 4 milioane de căutări pentru pizza, burgeri şi sushi în 2020 în România (Food Delivery)

0
290

Anul 2020 ne-a ţinut în case din cauza pandemiei, iar mulţi dintre noi au recurs fie la gătit, fie la comandat mâncare acasă. Cei care au ales această din urmă variantă s-au orientat spre reduceri, oferte bune şi preparate care le erau familiare. Dacă eraţi curios ce au căutat şi comandat românii, ei bine avem un studiu realizat de către Bookingham, alături de echipa SRD Media, cu privire la următorul subiect: “ce a însemnat serviciul de food delivery pentru români în 2020, comparativ cu 2019″.

Au fost analizate căutările românilor din ianuarie 2019 până în decembrie 2020 şi au fost descoperite trenduri şi principalele opţiuni de comenzi de mâncare la domiciliu. Aflăm cu această ocazie că locurile fruntaşe revin următoarelor sintagme: pizza, burgers şi meniul zilei. Fast food-ul a fost preferat de români ca o “mâncare de confort” pe durata pandemiei. Astfel KFC a înregistrat o creştere de 51% în rândul căutărilor din 2020, iar McDonald’s a fost cu 49% mai căutat faţă de 2019.

68% din români au căutat shaorma în regim takeout în 2020, faţă de 2019. Foodpanda şi Glovo au avut peste 2.5 milioane de accesări anul trecut, iar parteneriatul Glovo – Kaufland pare a fi fost o idee bună, cuvintele “Glovo Kaufland” fiind căutate de 20.000 de ori de la începutul pandemiei. Sectorul food delivery a fost de asemenea transformat într-o rampă de lansare pentru dezvoltatorii de aplicaţii mobile. Revenind la studiul pe segmentul de preparate, peste 2.25 milioane de români iubesc pizza, căutând-o în 2020 cu 33% mai mult decât în 2019.

Pe locul 2 la distanţă mare e burgerul, cu 520.330 de căutări, apoi Meniul Zilei. Pe 4 e shaorma, în mod surprinzător aş zice, dar şi sushi pe 5. Mâncarea gătită a prins locul 6. Sushi a crescut cu 83% faţă de anul 2019. La fast food domină KFC, cu 2.87 milioane de căutări, apoi McDonald’s, cu 2.78 milioane şi apoi Pizza Hut pe 3. Vin şi Starbucks, Burger King, Spartan şi Taco Bell tot în acelaşi top. Foodpanda şi Glovo au fost serviciile cu cele mai mari creşteri de căutări, în special în primăvară. Tazz a avut un boost prin noiembrie probabil de la clipul cu Adi Despot şi Killa Fonic.

Mai multe detalii despre studiu aveţi aici.