Punct Calif îşi extinde acoperirea livrărilor, prin intermediul serviciului HipMenu

1
1677

Chiar dacă businessul românesc HipMenu a fost preluat de proprietarul FoodPanda, HipMenu continuă să îşi adauge parteneri şi zone acoperite. Cu această ocazie Punct Calif îşi extinde semnificativ acoperirea, apelând la serviciile HipMenu.

Profită de noile puncte deschise la Auchan Iris Titan şi Mega Mall pentru a le face un soi de huburi pentru livrare în acele zone, ajungând chiar şi în părţile limitrofe ale Bucureştiului unde nu prea livrează nimeni. Mă refer inclusiv la capătul tramvaielor/metroului de pe Theodor Pallady, la zona de la Jumbo, ba chiar şi aproape de comuna Căţelu.

Toată zona cu Parcul IOR, Trapezului, Ozana, Sălăjan este acoperită de Punct Calif-ul din Auchan Titan/Iris Titan, cel care a primit o recenzie de la noi aici. Comanda minimă este de 50 de lei, iar punctul de la Mega Mall acoperă zona Arena Naţională şi Pantelimon, dar şi Colentina, o parte din Calea Călăraşi plus tot Bulevardul Basarabia. E amuzant ca graniţa ambelor locaţii este pe la Dristor, locul crucial pentru shaormeria rivală, unde s-a făcut de altfel teasing pentru aceste filiale Punct Calif.

La Punct Calif puteţi mânca Dil Kebab de pui la doar 12.99 lei, iar acesta include şi brânză, iar cel mai accesibil preparat este Zed kebab de pui, un soi de sandviş cu pui şi mult sos, plus ceva legume. Costă doar 6.99 lei. Falafelul cu sfeclă şi morcov este preferatul meu, la 13.99 lei. E probabil cea mai roşie „shaorma” din Bucureşti, datorită sfeclei şi văd că au şi un veggie dil în listă şi supă cremă de linte.

Puteţi comanda de aici, cu livrare sau ridicare.