S-a inventat punga de chipsuri care se consumă cu o singură mână şi se „sorb”: Koike-Ya

0
973

Ştiţi momentul acela când se termină punga de chipuri şi deschizi gura mare şi scurgi ultimele firimituri în gură? Pe această idee au mers cei de la Koike-Ya, care au inventat punga de chipsuri care se consuma cu o singură mână şi se… „sorb”.

În ziua de azi toată lumea are o mână ocupată cu telefonul mobil, de aici şi nevoia de mână liberă. Koike-Ya este un producător de snacksuri din Japonia, care a găsit soluţia. A inventat un ambalaj care îţi permite să sorbi chipsurile direct din pungă fără să fie nevoie să le atingi cu mâna. Aici chipsurile sunt sub formă de sticks-uri, servite într-un ambalaj cu colţ uşor de desfăcut.

El direcţionează chipsurile direct spre acel colţ, iar prin forma lor ascuţită sunt mai uşor de preluat cu buzele şi dinţii. Pentru a evita momentul acela în care verşi toată punga pe faţă, pe haine sau pe jos, punga a primit un design special. S-a lucrat la milimetru la acea deschizătură unde ajung sticks-urile de cartofi.

Există 3 arome pentru aceste snacks-uri: Hot Chili, BBQ şi Sare. Japonezii au publicat chiar un ghid legat de cum să deschizi punga fără să te murdăreşti pe mâini. Aştept şi batoanele de ciocolată care se desfac cu o mână şi se consuma la fel de uşor, sau pungile de napolitane.