Selgros a lansat serialul „Micile vedete în Bucătărie”, o serie de emisiuni pentru alimentaţia sănătoasă

0
1457

În ultimii ani emisiunile cu cele mai mari audienţe au primit şi variante junior. Există şi emisiuni gen Vocea României, în varianta Junior şi internaţional există şi Master Chef Junior. Gordon Ramsay are la rândul său emisiuni în care învaţă copiii să gătească. Ei bine, acum avem ceva similar şi în România, printr-un proiect Selgros, care a lansat „Micile vedete în Bucătărie„. Aceasta este o serie de emisiuni dedicată educaţiei alimentare sănătoase.

Începând cu 15 mai, Selgros a lansat această serie, iar primul episod se poate vedea mai jos. Acesta este un program online şi TV, dezvoltată alături de Şcoala de Televiziune şi Film pentru Copii „Micile Vedete”. La această producţie vor participa atât cei mici, dar şi părinţii lor, plus o serie de chefi apreciaţi în România.

E vorba despre Nico Lontras, Ciprian Nicolescu, Alin Barabancea, Cristian Dumitru, Titi Merişan şi Laurenţiu Hairadin. Daria, gazda acestei emisiuni îi va ajuta, împreună cu alţi juniori de la Şcoala Micile Vedete. 12 episoade sunt în plan, fiecare cu o altă reţetă în centru, propusă de câte un chef. Daria îl ajută pe fiecare bucătar, iar în vreme ce se găteşte experţi în nutriţie vor explica importanţa asocierii ingredientelor.

Vom afla şi care sunt cele mai sănătoase ingrediente pentru cei mici. Scopul este de a explica într-un mod distractiv şi catchy cum să ai o alimentaţie echilibrată şi sănătoasă. După difuzarea lor pe Facebook, Instagram şi YouTube, episoadele ajung în vara şi pe TVR 1. În primul episod vedem cum se face un smoothie de mango şi banană.