În seara dintre 18 şi 19 octombrie mulţi au stat cu ochii pe Antena 1, pentru a viziona marea finală a sezonului 12 Chefi la Cuţite. Nu de alta, dar nu se ştie când îi mai vedem pe cei 3 chefi, după plecarea de la Antenă. Cum s-a desfăşurat finala aflaţi mai jos.
Janni Alexandridis, din echipa Amanita Regalia a câştigat trofeul Chefi la Cuţite şi premiul de 30.000 de euro. Ioana Dehelean s-a duelat cu Janni, dar şi cu Valentin Timofte într-o finală cu meniu a la carte, cu aperitiv, fel principal şi desert. Fiecare s-a bazat pe o echipă formată din foşti concurenţi ai sezonului. Fiecare finalist a putut selecta şi concurenţi care făcuseră parte din echipe advese, într-o ordine stabilită totuşi de Chef Scărlătescu.
Acestuia i s-a dat acest privilegiu deoarece nu a avut niciun participant în finală. Ioana a lucrat alături de Maria, Alex Bunea, Raluca şi Ursu, în vreme ce Janni a lucrat alături de Mariposa, Alex Mihoc, Horia şi Fabian, în vreme ce Valentin a lucrat alături de Mirela, Cosmin Berki, Maryoris şi Habibi.
Concurenţii au avut la dispoziţie 3 ore şi 30 de minute pentru a pregăti cele 3 feluri de mâncare. S-a lucrat cu scoici Saint Jaques, cu ciocolată albă şi cu jeleu de şampanie.
Janni Alexandridis are 23 de ani, s-a născut în Germania şi are tata grec şi mama românca. Este de profesie chef bucătar, iar famlia sa a avut un restaurant în Nurnberg, unde a lucrat de când era mic. Încă de la preselecţii a făcut o impresie bună, iar Florin Dumitrescu i-a oferit Cuţitul de Aur.