Sosul cu usturoi KFC a revenit în supermarketuri şi magazine

1
2372

Sosul cu usturoi de la KFC a făcut senzaţie anul trecut atunci când a ajuns în supermarketurile de la noi. Asta pentru că niciodată nu poţi să ai destul sos cu usturoi, corect? Nu ştiu dacă ştiaţi, dar această versiune de sos Glenn a debutat cu peste 20 de ani în urmă. Versiunea din supermarket şi este dezvoltată exclusiv pentru fanii KFC din România.

După o perioadă de absenţă din retail, produsul revine şi este disponibil de acum permanent în toate magazinele Carrefour din ţară. Acest lucru este posibil printr-o colaborare pe termen lung între cele două companii. Carrefour are în România 346 de unităţi de retail, iar parteneriatul este unul fructuos. Asta pentru că la noi KFC vinde aproximativ 8 milioane de unităţi de sos Glenn anual.

Răspunsul publicului a fost excelent în 2018, conform celor două companii. Stocurile au fost epuizate pe atunci în doar câteva zile, iar publicul a solicitat revenirea produsului pe rafturi. În retail îl veţi găsi în recipiente de 325 de grame, uşor de recunoscut pentru că îl vedeţi pe colonelul Sanders pe ambalaj şi menţiunea „produs original KFC”.

KFC are în acest moment 76 de restaurante în ţara noastră, inclusiv în Bucureşti, Timişoara, Arad, Cluj, Oradea sau Braşov. În ultimul an a pariat serios pe multimedia şi promovarea online, lansând seriale proprii via Facebook, cu actori români: Social Me şi Friendzone.