Starbucks îşi continuă extinderea din ţara noastră, deschizând o nouă cafenea la Sibiu. Este a doua cafenea din urbe, care duce numărul total de unităţi Starbucks din România la 43. Avem detalii despre amplasarea acestei locaţii mai jos.
Cafeneaua ocupă aproape 200 de metri pătraţi şi le oferă celor care îi trec pragul peste 100 de feluri de cafea şi preparate asociate cafelei. Puteţi degusta cafea din Etiopia, Papua Noua Guinee, Brazilia şi Sumatra. Nu lipsesc muffins, prăjituri, suc natural de mere, apă cu vitamine, croissante şi sandwichuri. Prima cafenea din Sibiu îşi deschidea porţile anul trecut în decembrie.
Cele mai apreciate preparate ale acelei locaţii au fost latte-urile şi cappuccino-urile. Noul Starbucks din Sibiu se află la parterul clădirii Plaza 35 şi are un design inedit şi elegant, axat pe minimalism. Înăuntru veţi găsi picturi cu cafele de pe tot globul, din regiuni ca Africa sau America de Sud. Există şi multe elemente din lemn incluse în cafenea, iar odată cu deschiderea au apărut şi promisiuni că va exista şi o a treia locaţie de acest gen.
Starbucks le reaminteşte clienţilor că îşi pot aduce propriul termos pentru cafea take away şi vor avea 1 leu reducere la ficare cafea achiziţionată. Karol Zuradzki, director regional România şi Bulgaria a afirmat că Pumpkin Spice Latte, băutura toamnei este cea mai căutată în această perioadă.