Street Food Festival debutează mâine la Iaşi, în Grădina Ansamblului Palas

0
1361

Un nou capitol Street Food Festival debutează mâine, la Iaşi, având loc în Grădina Ansamblului Palas. Se lasă cu bunătăţi dulci şi sărate, concerte şi mixaje de DJ, toate într-o atmosferă relaxată, de weekend început devreme. Street Food Festival se ţine între 12 şi 15 septembrie şi avem detalii mai jos.

Cei mici vor avea activităţi speciale pregătite, iar cei mari vor putea asculta muzică la două scene separate. Pe de o parte avem Local Heroes DJ Spot şi apoi Street Food Stage. La scena Local Heroes vor mixa Socez, Eduard Draude şi Kidahm. La scena principală cântă Robin and the Backstabbers, Lucia, Jurjak, Gramofone şi The Mono Jacks. Este pregătit şi un număr special al unui artist italian, circar şi muzicant, o veritabilă orchestră ambulantă într-un singur om.

Pe pagina oficială Street Food Festival a început şi un concurs, care îţi permite să tăguieşti un prieten, cu care poţi merge la festival şi să îl cunoşti pe Chef Foa. Mai mult de atât poţi lua prânzul sau cina cu reputatul chef, în cadrul festivalului. Câştigătorul va fi anunţat pe 13 septembrie la ora 18:00. Încă nu s-a anunţat lista de food truck-uri, dar sunt câteva pe care le vedem la fiecare eveniment şi sunt sigur că le vom regăsi şi aici.

Mă refer la truck-ul cu clătite La Nu Ştiu Cine, cele mai bune de pe piaţâ dar şi la Za German Wurstwagen, cu wurst cu curry şi varză murată. Camionetta continuă să aibă monopolul la pizza napoletană de calitate, în vreme ce burgerii abundă la Baz, Burger Van, YoYo, Furgoneta şi multe alte truck-uri. Vor fi şi gofre Bubble Waffle si Famous Waffles, Drunken Squid cu calamari şi midii probabil, dar şi Zobuian cu cannoli şi Plescaviţa Van cu bunătăţi sârbeşti.