Taco Bell se pregăteşte de marea inaugurare a locaţiei din Park Lake mâine, pe 12 iulie. Ca de obicei la un debut de gen vor exista şi surprize pentru cei care apar la mallul din Parcul Alexandru Ioan Cuza pentru a încerca mâncarea cu specific mexican.
Povestea Taco Bell în România începea în octombrie anul trecut, cu inaugurarea din Băneasa Mall, care s-a lăsat cu mult hype şi cozi uriaşe. În decembrie se deschidea şi Taco Bell-ul din Mega Mall, iar acum numărul restaurantelor ajunge la 3 cu cel din Park Lake Shopping Center. Această locaţie este deschisă fix lângă cinematograful Cinema City, faţă în faţă cu food court-ul şi în locul unui fost restaurant cu mâncare românească.
A fost realizat cu o investiţie de 400.000 de euro şi ocupă o suprafaţă de 225 de metri pătraţi. Taco Bell vă aşteaptă la inaugurare cu surprize instant, dar şi cu o tombolă care aduce premii precum o cameră video GoPro, căşti multimedia sau boxe portabile, dar şi alte gadgeturi.
Sphera Franchise Grpup este cel mai mare grup din domeniul food service de la noi, operând reţeaua Taco Bell, KFC şi Pizza Hut. Noul restaurant Taco Bell se află la etajul 1 al centrului comercial Park Lake Shopping Center şi adoptă designul „Global Explorer”, cu 54 de locuri mese Hub Tables sau Low Couch Seating. Aveţi şi WiFi gratuit şi sistemul de free refills pentru suc.
De la ora 11:00 începe totul, iar primii 100 de fani primesc premii instant la casă. Vor fi şi DJ live toată ziua, oferind chiar tutoriale în ale mixajului pentru cei prezenţi. Va fi şi o zonă de skating, dar şi posibilitatea de a vă face tatuaje temporare. Cine se înscrie la tombolă poate câştiga unul dintre 50 de premii, de la o cameră GoPro la saltele yoga, căşti, boxe şi altele de gen.
Noi am făcut o recenzie preparatelor de la Taco Bell aici.