Vinul rose produs de Bon Jovi câştigă premiul de „cel mai bun rose din lume”

0
1461

Bon Jovi nu e doar un nume legendar din glam şi rock în general, pentru că muzicianul are o pasiune ascunsă: producţia de vin. Muzicianul are propriul rose, care e atât de bun încât a luat recent un premiu, care îl plasează chiar la vârful ierarhiei.

Vinurile rozalii ale lui Bon Jovi au ajuns în vârful clasamentului publicat recent, Top 100 Wines of 2018. La categoria rose câştigă Diving Into Hampton Water 2017, produs în sudul Franţei. Doar două rose-uri se află pe listă, iar Bon Jovi are unul dintre ele. Acest vin este realizat în colaborare cu fiul muzicianului, Jesse şi producătorul francez de vinuri Gerard Bertrand.

Rockerul a dorit să îşi numească licoarea „Pink Juice”, dar fiul său a preferat „Diving Into Hampton Water”, un tribut pentru vacanţele petrecute de tată şi fiu în Hampton. O sticlă de vin de acest tip costă 25 de dolari, iar stocul este complet epuizat în acest moment. Se vinde în 15 ţări deocamdată, iar echipa din spatele său mai pregăteşte o tranşă pentru fani.

Vinul se află pe locul 83 în lista de 100 de vinuri mai sus menţionată. Obţine 90 de puncte de la revista de specialitate şi e lăutat pentru prospeţime, faptul că e plin de viaţă şi are o mineralitate aparte. Bon Jovi nu e singurul rocker cunoscut pentru vinurile sale, pentru că şi solistul TOOL şi A Perfect Circle, James Maynard Keenan face vinuri în Arizona de un deceniu deja. Aveţi detalii despre cum puteţi degusta vinul lui Bon Jovi aici.

Nu uitaţi şi că Bon Jovi cântă în România pe 21 iulie 2019, la Bucureşti