Sezonul 10 Chefi la Cuţite începe azi la ora 20:30; „Gordon Ramsay” vine la show!

0
4056

Azi e ziua zero pentru iubitorii artelor culinare, deoarece începe sezonul 10 „Chefi la Cuţite” pe Antena 1. Premiera va fi marcată de un maraton, care include o ediţie de la 20:00 duminică, pe 4 septembrie şi apoi 3 ediţii de la 20:30, pe 5, 6 şi 7 septembrie. Ce ne-au pregătit creatorii show-ului aflaţi mai jos. Avem şi un teaser cu cei 3 chefi la emisiunea „Neatza”.

În primul rând revine Gina Pistol ca prezentatoare, împărţind această datorie cu Irina Fodor. Vom vedea o luptă pentru amulete încă de la prima ediţie, iar Cătălin Scărlătescu deja se declară supărat. Se va întrece cu Sorin Bontea şi Florin Dumitrescu din nou, cu noi probe şi provocări. Sezonul 10 este unul special, deoarece este unul aniversar. Vom avea şi audiţii pe nevăzute, farfurii spectaculoase şi poveşti impresionante ale concurenţilor.

Sunt şi invitaţi faimoşi, iar una dintre farfuriile jurizate în prima ediţie este cea a lui Jean de la Craiova, care de obicei nu găteşte. Vor mai apărea în emisiune gătind şi Florin Ristei şi iubita sa, plus Cleopatra Stratan, Eduard Sanda, Monica Bârlădeanu.

Sezonul 10 al emisiunii gastronomice va dezvălui şi o reţetă aniversară Chefi la Cuţite îmbogăţită cu noi ingrediente. Vom vedea şi decoruri noi, dar şi invitaţi speciali, precum Martin Jordan, sosia lui Gordon Ramsay, care îl imită în mod fabulos. Chefii vor fi bulversaţi de el, crezând că îl au chiar pe britanic în faţă.

O altă noutate o reprezintă jocurile din spaţiul de relaxare, care vor aduce în funcţie de gradul de dificultate unul, două sau trei jetoane cu chipurile chefilor. La final de preselecţii, cheful care adună cele mai multe jetoane va avea un avantaj important.

Nu uitaţi, diseară, pe 4 septembrie de la ora 20:00 suntem cu ochii pe Antena 1 la Chefi la Cuţite.