Chef Adi Hădean devine partener şi brand ambasaddor Bookingham, platformă de rezervări online

0
223

Chef Adi Hădean devine începând din această lună, iunie 2022 partener şi ambasador de brand pentru Bookingham, platformă de rezervări online. Colaborarea are rolul de a ajuta sectorul HoReCa şi va pune accent pe digitalizarea restaurantelor şi îmbunătăţirea experienţei oaspeţilor.

Bookingham şi Adi Hădean vor veni cu soluţii de management şi marketing inteligent pentru restaurante, baruri, cafenele din 39 de oraşe din România. Platforma de rezervări online Bookingham este disponibilă în toate oraşele mari din ţară, iar aplicaţia este nişată pe domeniul HoReCa, având rolul de soluţie completă de digitalizare pentru restaurante. Devoltarea domeniului este unul dintre obiectivele lui Chef Adi Hădean, de aici şi colaborarea cu această platformă a fostului jurat Masterchef România.

Parteneriatul are ca scop educarea clientului care intră în restaurant, dar şi digitalizrea localurilor, urmând a oferi cea mai bună experienţa oaspeţilor săi. Bookingham este mai mult decât o platformă de rezervări online, ea punând la dispoziţie afacerilor din industrie şi instrumentele necesare de marketing. Practic, clientul caută o masă în oraş, iar restaurantele se pot promova în comunitate şi să îşi administreze inteligent businessul.

Printre problemele cu care se confruntă restaurantele des se numără rezervări gestionate ineficient, rata mare de neprezentare, vizibilitatea mică în piaţă, lipsa programelor de fidelizare. Chef Adi Hădean va fi şi acţionar şi ambasador de brand pentru Bookingham şi se va ocupa cu programele de educaţie şi suport pentru HoReCa.

Bookingham a debutat în 2020 la Cluj-Napoca, iar după 2 ani de teste platforma de rezervări online a decis să se dedice domeniului HoReCa, devenind o soluţie completă de digitalizare pentru localurile din 39 de oraşe din România. Chef Adi Hădean aduce experienţă a peste 20 de ani de prezenţă în peisajul culinar local. Are la activ sute de articole despre arta gastronomică, brand management în industria alimentară, Masterchef România, restaurantul MEATic şi programul de alimentaţie sănătoasă „Farfurii curate”.